Filed under: Cinematografie, Determinism, Film, neo-monofizit | Etichete: Cultura, Destin, Film, Hermeneutica, Mel Gibson
Ca in orice film bine facut, in „Passion of Christ” exista o redundanta de mici detalii care cresc veracitatea, socheaza, exalta, fac tot ceea ce poate face ornamentul bine pus la locul lui si bine proportionat.
Exista insa unul care, desi marcat special, poate trece neobservat.
In plina scena a debutului patimilor (batjocorire, judecata lui Pilat, biciuirea) apare un memento cu Iisus facandu-si meseria de tamplar (desi acest lucru nu e mentionat in Biblie, majoritatea confesiunilor sunt de acord ca e mai mult decat probabil s-o fi practicat datorita adoptarii de catre Iosif). El face o masa neobisnuita pentru modelele folosite in Palestina in acea vreme, cand se manca dupa obiceiul oriental, culcat pe o parte pe un pat sau o bancheta, iar mesele, desigur, erau adaptate situatiei, adica joase. Masa facuta de Iisus are picioare inalte. Are loc o scena gingasa de mica tandrete fata de Maica Domnului, si ea spune: soiul asta de masa n-o sa aiba succes.
Intoarcere brutala la scena patimirii. Centurionul care supervizeaza flagelarea e asezat la o masa de tipul celor folosite de magistratii romani pentru a-si desfasura activitatea, adica inalta. Filmul aproape nu ne lasa sa intrevedem detalii. Ar fi putut fi aceeasi masa. Am putea intelege ca Iisus insusi o fabricase.
Nu e loc de comentarii, desi e loc de toate comentariile. Voi face unul negativ: nu cred ca e valabil ce spun curente de tip neo-monofizit, ca patimirea a fost „cu calcul divin” in sensul ca toate lucrurile s-au produs riguros ca intr-o piesa de teatru iar oamenii au fost simpli actori. Cred ca departe de a sta lucrurile asa, mesajul e cu totul altul: ca sa mantuie pe cei care si-au fabricat propria patimire, e nevoie ca salvatorul sa contribuie si cu latura lui umana (caci cea divina lucreaza oricum in toata creatia) la punerea in scena a propriei patimi. Intr-un mod delicat, sugestia filmului este ca Iisus n-a conceput instrumentele propriu-zise, ci ceva mult mai fioros. In fond, o masa inalta, artefact al autoritatii, e un element de confort, care se adauga unuia de prestigiu. Iisus, conform opiniei filmului, a fost atent pana si cu propriii calai…
7 comentarii so far
Lasă un comentariu
luniseara 
Interesant ce spui pe-aici. Sincer sa fiu am crezut ca-i despre mine 😀 ca asa imi zic unii. Din fericire e un post foarte apreciabil.
Comentariu de melicovici februarie 8, 2011 @ 14:35Pai este despre tine! 🙂 Spune-mi, temele predestinarii in cheie subliminala ( asa cum le insereaza Melutu’ ) cum iti par…?
Comentariu de luniseara februarie 9, 2011 @ 07:27pai dupa cum l-a creat cu mainile lui la inceput, tot asa cu mana sa divina, dar de catre firea umana-si face masa aditionala patimirii Sale!
Comentariu de pi februarie 11, 2011 @ 20:47Eu m-am gandit la faptul ca masa ar putea fi o prefigurare a crucii, fiind tot de lemn, avand tot patru extensii (patru picioare/patru brate) si fiind mai inalta decat de obicei, dupa cum orizontala Sfintei Cruci este plasata deasupra jumatatii verticalei, fiind la o inaltime mai mare decat orizontala crucilor pre-crestine – de tipul semnului matematic ‘plus’ – plasata, in general, la jumatate. Poate gandesc prea compl… ex/icat (?) treaba, dat fiind ca Mel G. avea alte obsesii, mai ales dupa consumul in stare de ebrietate. A, pardon, condusul.
Comentariu de un ogar taliban februarie 12, 2011 @ 22:38Sincer, eu cred ca Mel e un tip practic, care nu ar gandi asa sofisticat cum zici tu, dar ar face ceva eficient cu trucuri simple 🙂
Comentariu de luniseara februarie 14, 2011 @ 07:39Hristos a inviat!
Am crezut ca ma insel gandindu-ma la Mel Gibson ca la un irlandez, insa mi-am amintit pana la urma sa caut detalii. Asa este. Tipul este catolic traditionalist, sustine desfasurarea slujbei in limba latina, iar tatal sau imputa chiar papilor de dupa Vatican II ca au deformat catolismul inserandu-i elemente umaniste. In orice caz nu mi se pare de tendinta protestanta. Filmul lui Mel, insa, din ce inteleg eu, pare sa fi fost apreciat de Vatican. Ma gandesc ca exista in catolicism si o lunga traditie a autoflagelarii care ar putea sa considere extrem de oportuna o astfel de prezentare concentrata pe rastignire si nu pe Inviere. Despre partea cu predestinarea subliminala nu stiu ce sa zic, nu este chiar genul de film la care m-as uita cap-coada.
Comentariu de aburidan aprilie 25, 2011 @ 13:36Adevarat a Inviat!
Cineva imi spunea, in filmele despre viata Mantuiorului, nimeni nu a reusit sa ilustreze cele doua firi, umana – divina. Si toti care au incercat, au trecut usor, usor prin ereziile primelor secole, mai mult sau mai putin, dupa caz. Felini incheie Gesu de Nazaret cu un Petru care a crezut in Inviere cand toti se indoiau. Tragea pe turta catolica cu descendenta lor etc etc etc, la fel Mel ii da si el cu flagelari deterministe etc-uri din astea. Hai sa luam noi o icoana pe sticla, cu autor anonim, cu o scena a rastignirii… si ia sa vedem ne trece dincolo…? Eu zic ca da!
Comentariu de romeo aprilie 26, 2011 @ 21:46